Monitorizare de presă

Căutare

Cuvânt cheie

Organ:

Tematica:



Numele cotidianului: Gândul
Anul şi data apariţiei: 13 octombrie
Tematica: problema emigranţilor români din Italia
Categoria articolului: reportaje
Titlul articolului: Românca agresată la Roma a ieşit din comă, dar rămâne în stare gravă
Acces online: https://www.gandul.info/international/romanca-agresata-la-roma-a-iesit-din-coma-dar-ramane-in-stare-grava-7472729


Tânăra româncă agresată de un italian într-o staţie de metrou din Roma a ieşit din comă, dar este în continuare în stare gravă, informează site-ul Libero-News.it.
Maricica Hăhăianu, în vârstă de 32 de ani, a fost bătută de un italian de 20 de ani în staţia de metrou Anagnina (Roma), după o discuţie mai aprinsă care avusese loc între cei doi.

 

La un moment dat, discuţia a degenerat, iar italianul i-a dat un pumn româncei, care a căzut. Femeia a fost transportată de urgenţă la Spitalul Casilino din Roma şi a fost supusă unei intervenţii chirurgicale.

Giorgio D'Este, medic primar la Spitalul Casilino din Roma a declarat că femeia a suferit grave leziuni craniene şi va fi menţinută totuşi în comă artificială până miercuri după-amiază. "Starea sa rămâne gravă", iar medicii sunt rezervaţi, a precizat oficialul citat.

Carabinierii l-au identificat şi arestat pe presupusul agresor, cunoscut cu antecedente penale. Acesta susţine că a acţionat în legitimă apărare, afirmând că s-a temut de româncă pentru că aceasta îl ameninţase. Justiţia italiană a decis ca agresorul să fie plasat în stare de arest la domiciliu.

Primarul Romei, Gianni Alemanno, a denunţat indiferenţa trecătorilor care au asistat fără să intervină la agresarea româncei. "Este inacceptabil ca într-un oraş cum este Roma să se întâmple astfel de agresiuni şi să nu existe o reacţie a tuturor celor care văd aşa ceva", a declarat Gianni Alemanno, aflat la Beijing, după ce a văzut imagini ale agresiunii din staţia de metrou. "După vederea imaginilor, cred că poate exista o reclamaţie pentru refuz de acordare a îngrijirilor medicale de către martori", a declarat primarul Romei.

  • Despre baza de date

Centrul de Documentare ISPMN a iniţiat un proiect de monitorizare a presei pe tematica reprezentării minorităţilor naţionale. În cadrul proiectului sunt monitorizate versiunile online ale mai multor cotidiane naţionale, atât în limba română cât şi în limba maghiară.

În munca de colectare a materialelor beneficiem de aportul unui grup de studenţi ai Universităţii Babeş-Bolyai, Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială, fapt ce ne oferă posibilitatea unei dezvoltări continue a bazei noastre de date.

Proiectul de monitorizare a presei doreşte să ofere celor interesaţi, posibilitatea de utilizare a acestei baze de date  în viitoare analize.